08 martie 2007

Negocierea cu... Atwood

Care este rolul unui scriitor? De profet? De înalt preot al artei? De bufon la Curte? Sau de martor al lumii reale? Raportându-ne la copilăria ei şi la cariera de scriitoare, Margaret Atwood analizează metaforele pe care scriitorii de ficţiune şi poeţii le folosesc să-şi explice – sau să-şi scuze! - activităţile, analizează rolurile pe care aceştia aleg să le joace şi costumaţiile pe care le poartă. În capitolul final acceptă provocarea anunţată de titlul cărţii: după ce criterii un scriitor trebuie declarat drept “talentat”, care a primit această etichetă şi care sunt termenii care definesc talentul?
Referinţele lui Margaret Atwood la alţi scriitori, contemporani sau care nu mai sunt, includ anecdote din propria experienţă de scriitoare, acumulată în Canada şi nu numai. Acuitatea sentimentelor sale este accentuată de rigurozitatea obiectivului, de plăcerea scrisului şi de un puternic sentiment de familiaritate cu miturile şi tradiţiile literaturii occidenta

Margaret Atwood s-a născut în 1939 la Ottawa şi a crescut în partea de nord din Quebec, Ontario şi Toronto. A urmat cursurile Colegiului Victoria de la Universitatea din Toronto şi ale Colegiului Radcliffe.
Pe parcursul celor 30 de ani de activitate, Margaret Atwood a primit numeroase premii şi distincţii. Este autoarea a peste 25 volume de poezie, romane de ficţiune şi non-ficţiune şi, probabil, autoarea cea mai cunoscută pentru romanele The Edible Woman (1969), Surfacing (1972), The Handmaid’s Tale (1985), Cat’s Eye (1988), The Robber Bride (1993) şi Alias Grace (1996). Cel mai recent roman, The Blind Assassin, a fost distins în anul 2000 cu Booker Prize pentru ficţiune.
Autoarei Margaret Atwood i-a fost recunoscut talentul de a portretiza vieţi personale, dar şi problemele de interes universal. Opera ei a fost publicată în peste 35 limbi de circulaţie internaţională, inclusiv în japoneză, turcă, finlandeză, coreeană, islandeză şi estoniană.


Colectia COMUNICARE-MEDIA, seria Tehnici Creative
format 13 x 20, 176 pag., 18 ron

2 comentarii:

Anonim spunea...

o sa mai publicati si alte carti de atwood; ma refer la romane?

Bogdan Hrib spunea...

nu detinem drepturile din nefericire