14 martie 2007

Bujold 1 la Tritonic

Lois McMaster Bujold – Blestemul Chalionului
Tritonic 2007, colecţia fiction.ro, traducere de Raluca Chirvase
primul volum al trilogiei Chalionului
638 pagini, format 10 x 18, 33 ron

Cazaril, un fost soldat şi om de curte, evadează din sclavie şi se întoarce în regatul pe care l-a slujit cîndva. Numit profesor al prinţesei Iselle, tînăra soră a moştenitorului tronului, Cazaril se pomeneşte în mijlocul unei intrigi de palat şi trebuie să-şi apere eleva de efectul unui blestem secular care planează asupra familiei regale şi a tuturor celor apropiaţi. Aventuri, bătălii, poveşti de dragoste, eroism şi sacrificiu într-o lume medievală în care magia funcţionează, iar zeii veghează asupra balanţei dintre bine şi rău – toate descrise cu mînă de maestru de Lois McMaster Bujold, cîştigătoarea a trei premii Locus, trei premii Nebula şi a cinci premii Hugo (patru dintre ele pentru roman, mai multe decît orice alt scriitor cu excepţia lui Robert A. Heinlein).
Blestemul Chalionului a fost nominalizat la premiile Hugo şi Nebula şi i-a adus autoarei un premiu Mythopoeic în 2002. Este primul dintr-o serie de trei, care mai cuprinde Paladinul sufletelor (premiile Hugo şi Locus 2004, Nebula 2005) şi Vînătoarea sfîntă. (Michael Haulica)
*
„Lois devine din ce în ce mai bună. Cum face asta? Fiecare carte este mai bună decît precedenta.“ (Anne McCaffrey)
„Proaspăt, incitant şi, ca de obicei, superb.“ (Robert Jordan)
„Lois McMaster Bujold în cea mai bună formă.“ (Harry Turtledove)

35 de comentarii:

John Doe spunea...

Multumesc. Tocmai am terminat "Pulbere de stele" (wou, paf, bum, trosc, pleosc).... nu am mai citit de mult o carte cu atata placere.
Am sa trec si la "chalion"

Bogdan Hrib spunea...

Simpatica povestea cu steaua, nu-i asa? Un pic previzibila, dar mai avem si noi nevoie de un pic de povesti... din cand in cand. Abia astept filmul - a facut de englezi ar trebui sa fie bun...Asta-i...

Bogdan Hrib spunea...

A propos, daca dati click pe john doe sa vedeti ce chestii haioase gasiti...de prin LA...aia chiar exista.

John Doe spunea...

Sincer sa fiu il vad pe Gaiman ca singurul urmas al lui Tolkien si sunt singurii scriitori de fantasy pe care ii citesc fara sa ma doara capul (restul se chinuie sa-mi explice in 250 de pagini ceea ce se intampla in celelate 250 de pagini si creaza din buric tot felul de specii, civilizatii si situatii neverosimile ). Am citit Stardust cu aceasi placere cu care am citit Hobbitul. O placere de om stresat si enervat de un Bucuresti aglomerat si murdar. Mai uiti de toate cele cu povestile astea.

eugen spunea...

o sa publicati si The Vorkosigan Saga?

eugen spunea...

ptr john doe: mai exista si un gene wolfe si un george r.r. martin

John Doe spunea...

Sunt convins ca exista. Dar in care librarie din Romanica ii gasesti ?
Plus ca nu sunt un fan-fanatic al sf-ul si al fantasy-ul ... Am incercat sa citesc Ochiul timpului (Robert Jordan) si Primul rege Shannara al lui Terry Brooks si m-a cuprins un cascaaaaat de pomina.

Bogdan Hrib spunea...

Eu nu stiu ce sa zic... Si concurenta are titluri bune. Eu am citit "Poveste cu un hobbit" acum vreo 27 de ani in colectia Biblioteca pentru toti copiii - frumoasa, ilustrata, cartonata, un fel de hardcover-uri pe vremea comunistilor... Incercati si Bujold si ...va mai zic un secret.. tot la noi Terry Goodkind...curand toata seria. Asa ca stati pe aproape. Pe vremea mea era Paul Feval cu Misterele Parisului... Nu-i bai ca sunt carti pentru toate gusturile. Asta-i...

Bogdan Hrib spunea...

Mai multe despre alte Bujold - il las pe Mike sa se pronunte. el e specialistul.

Jen spunea...

grrm si gaiman sunt doua chestii diferite... pentru grrm trebuie timp si concentrare, nu gluma. gaiman scrie foarte frumos si curat; grrm scrie frumos si cu 10000 de detalii in care risti sa te pierzi...

si john doe zice ca nu ii place sa i se explice prea mult despre lume. pe mine m-a luat somnul cand s-a apucat tata martin sa-mi povesteasca toata genealogia targaeryenilor (si oricum n-am tinut minte care rege ce e facut).

for the record, imi plac si gaiman, si ggrm, dar nu cred ca se pot compara :)
(si grrm o sa fie in librarii cand o sa binevoiasca nemira sa-l scoata, ca e anuntat din toamna).

oh, si pentru john doe: incearca si zelazny cand apare.

Bogdan Hrib spunea...

Merci, Jen, ca luat de val am uitat ce Noua prnti din Amber si Armele din Avalon adica Zelazny 1 + 2 sunt gata de tipar. Adica in maxim 20 de zile le gasiti prin librarii. Tineti aproape - anuntam din vreme! Jen e superviserul cu Zelazny...

John Doe spunea...

Feval mi-a scapat in tinerete cand zapaceam cartile cu cavalerii Pardaiilan. Iar acum nu l-as citi nici batut.
Singurul scriitor care are admiratia mea fara rezerve este Borges. In rest sunt Steinbeck, Faulkner, Ilf si Petrov, amatori din astia...

John Doe spunea...

apropo. la adresa de email distributie@tritonic.ro cine raspunde ?

Michael spunea...

cineva care se ocupa de distributie?

Bogdan Hrib spunea...

Coordonatoarea dpt. distributie:
Marinela Baran
distributie@tritonic.ro
Doar trimiteti un email. Multumim.

John Doe spunea...

pai da ... am trimis un email pe la ora 9-10, cred.

Bogdan Hrib spunea...

Ca sa zic asa... suntem un colos, nu putem raspunde pe loc. La distributie se primesc zilnic zeci de emailuri si pleaca tot cam atatea pachete. Veti primi raspuns. Nu avem oameni destui... Scriam asta deunazi. Asta-i...

John Doe spunea...

Stiu. Din punctul meu de vedere sunteti editura anului. O sa astept raspunsul dvs si va doresc in continuare o zi buna.

eugen spunea...

cand apare sharp objects?

Bogdan Hrib spunea...

Aoleu, nu mai ziceti din astea ca ne ridicati in cap toti concurentii! Si asa carcotesc pe la colturi diversi invidiosi. Sa zicem ce ne straduim sa facem lucruri frumoase. Stiti cum e, daca esti un pic nebun ajungi la baietii veseli, daca esti nebun de tot te apuci sa faci carti. Probabil ca suntem foarte nebuni. Da' sincer sa fiu, tare mult imi place sa editez carti...

Bogdan Hrib spunea...

Obiecte ascutite ar trebui sa apara in jur de 25 aprilie (cu bataie...)

eugen spunea...

si continuarea la kim stanley robinson? a mers ok primul volum?

John Doe spunea...

Eu sunt un nebun pragmatic si imi place sa le vand :-)

michael spunea...

Kim Stanley Robinsom mai la toamna. Cristina si Stefan Ghidoveanu sint traducatorii, dar deocamdata lucreaza la Counting Heads de David Marusek. Dup-aia se apuca de Robinson. Si apoi de Casa Corrino. Zilele astea vor preda si Casa Harkonnen. Si asa ati aflat despre patru carti viitoare, Tritonic si Millennium Press.

eugen spunea...

si de The Vorkosigan Saga la tritonic ne poti spune ceva?

Anonim spunea...

Yaaaaaa baba, ce ma fac eu cu voi, John Doe nu se ezista, e numele dat la modul jeneral cadavrelor iiiiiii cum le zice, neidentificate la feminin e jane doe, acu daca ziceti ca traiese si e-n viata va trebuis a ne cautam alt nume? Neeeeeeeeeeeeeeeeee,neidentificat asa ramine si temrinati cu chestiile astea domnilor.

Bogdan Hrib spunea...

Stimata Jane Doe, sotie, sora sau mai stiu eu ce a lu' John Doe, ziceam doar ca daca intri pe John Doe dai de o firma de publicitate de prin LA... cu un site simpatic. Incercati..

Spadez spunea...

nu stiu daca mi s-a raspunds la intrebare asa ca mai intreb inca o data. Quantico cam pe cand ?

Anonim spunea...

Eu vreau " Picnicni la marginea drumului" ala dupa care s-a facut calauza,l-am avut si cineva mi l-a furat,de ce nu republicati asta?

Jen spunea...

uh, poate din cauza ca a scos-o paralela 45 anul trecut? google is your friend.
http://www.edituraparalela45.ro/fictiune/detalii_carte.php?titluID=716

Bogdan Hrib spunea...

Doua chestiuni:
- Merci, Jen, sa dam cezarului ce-i al cezarului - Paralela 45;
- Spadez, Quantico soseste luni de la traducere. Asta inseamna ca pana in 10 aprilie va fi in librarii. Asta-i...

Anonim spunea...

Mltzam fain Jean, ma duc s-o caut, s-o fac sa si ajunga la mine-i alta poveste,poate-l trag de mineca pe Bogdan, sau stiu si eu,il amenint cu citeva carti de telefon si-o trimite.mai vedem.Oricum de la ea inainte nu cred sa fi citit rescitit si recitit in halul asta o carte stiintifico-fantastica.

Anonim spunea...

stimate domnu' sef io m-am dus acolo si m-am plictisit asa de tare c-am fost nevoita sa caut un joe doe si sa-l hacui sa-mi treaca.ce-i de placut acolo? si io nu-s sora lui si nici nevasta sint el in persoana, in travesti invers.Na!

John Doe spunea...

Nevasta, treci acasa. Nu mai tine lumea de vorba pe blog.

jane doe spunea...

John vrei bataie?