20 martie 2007

Europa mea - 6 ghiduri de supravietuire in UE

EUROPA MEA – cum adică?

Proiectul vizează adaptarea informaţiilor despre instituţiile europene la nevoile şi întrebările concrete, la viaţa de zi cu zi a cetăţeanului român, nou intrat în UE.

Drept urmare cele 6 cărţi (format 10x18 cm, 122-224 pag.) aduc lămuriri despre cum arată acquisul comunitar aplicat unor probleme deloc generale şi deloc prozaice. Mai precis, prevederile privind Libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalurilor, se traduc în răspunsuri la: cum se recunosc diplomele sau cum se echivalează asigurările sociale, ce presupune pentru fermieri standardizarea produselor agricole, care sunt chestiunile legate de azil, migraţie sau politica vizelor, cum e cu practicarea serviciilor de către meşteşugari sau comercianţi, ce înseamnă PHARE, ISPA, SAPARD sau fonduri post-aderare şi unde se găsesc ele... Acesta a fost doar un exemplu.

Toate aceste cărţi, au în final adrese utile (nu doar electronice!), formate de cerere, sau de plângeri, întrebări şi răspunsuri.

Pentru fiecare dimensiune a integrării, există un limbaj mai mult sau mai puţin complicat şi care trebuie învăţat de cei care vor să fie eficienţi sau măcar să înţeleagă noul Sistem instituţional care nu ar fi trebuit, ca zăpada când mai cade iarna, să ne surprindă. Justiţia şi Afacerile Interne, mult trâmbiţata Dezvoltare Regională, Cetăţenia şi Drepturile Europene, exigenţele Politicii de Mediu, cu legislaţie din belşug, agenţii, comitete şi departamente nou înfiinţate – se regăsesc în aceste digerabile formule de îmblânzire a încifratei aderări.
(comunicat PR Tritonic / coordonator proiect dr. Mireille Radoi)


Cam asta-i. In plus ramane sa va prezentam cele 6 ghiduri - pe fiecare in detaliu: autori, continut... Evident ca vor fi albastre cu stelute galbene, dar computerul meu are prea multa personalitate si de la Frida incoace a inceput sa amestece culorile. E batran si nesuferit...
Dar altu' n-am.


Colectia UE - coordonator: conf. univ. dr. Iordan Ghe. Barbulescu,
cordonator proiect - seria Europa mea: dr. Mireille Radoi

In curand mai mult informatii si datele lansarilor de la Iasi / aprilie si Bucuresti / mai. Asta-i...

Niciun comentariu: