19 septembrie 2007

Povestea unei gropi

Am scris aceasta poveste in loc de prefata la volumul de publicistica interbelica "Bucurestii anului 1935", aparuta la Tritonic in 2005.
Apoi am schimbat-o putin si am trimis-o la o revista bucuresteana care intentiona sa pregateasca un numar special Bucuresti. Numarul a aparut, dar fara aceasta schita.
Va ofer voua aceste randuri cu speranta ca vor fi o lectura placuta...

POVESTEA UNEI GROPI

Totul a început cu un vânător.

Un vânător care punea capcane. O groapă acoperită de crengi subțiri și uscate. Apoi cu frunze moarte și pulbere de pământ. Ca și când n-ar fi fost... Omul verifica zilnic capcana, dar prea rar vreun animal hăituit și neatent sau rănit cădea în groapă. Desigur era vorba de un vânător sărman, altfel ar fi avut capcane sigure din fier sau măcar un arc cu săgeți.

Au trecut anii și prin pădure și-a făcut loc o potecă. Îngustă la început. Dar pentru că tăia pădurea de-a curmezișul, călăreții grăbiți zăngănind arme și ducând vești, au ales această cale. Mai mulți cai s-au împiedicat în groapa-capcană acoperită de frunze, noroi, apă sau zăpadă. Și călăreții au căzut scrântindu-și un umăr sau o gleznă. Au înjurat și au plecat.

Un boier local s-a gândit să o astupe, să lărgească drumul și să pună o taxă pentru traversarea pădurii. Dar a uitat imediat, aflând că o coloană militară otomană a trecut Dunărea și avansează spre nord.

Cu timpul poteca s-a lărgit. Copacii au fost tăiați pentru că nepoții boierului s-au certat pe avere și iernile erau geroase, iar zidurile conacului atât de reci. Oamenii locului au mai furat și trunchiurile uscate sau doborâte de vânturi și trăznete.

Domnii se schimbau cu repeziciune în țara de deasupra Dunării, pământul era mănos și grâul creștea repede. Armatele străine pribege foloseau acum drumul lat și plin de praf. Capcana se mărise. Ar fi doborât chiar și un urs. Desigur că mai multe care de aprovizionare ori tunuri trase de cai s-au răsturnat în groapă. Ofițeri grăbiți și enervați au înjurat din nou, apăsat, în limbi din est și din vest, adresându-se cârmuitorilor care nu se îngrijeau de starea drumurilor.

Anotimpurile treceau și târgul ce se ridica în zare a început să se apropie. Drumul era tot timpul ocupat de căruțe și călăreți, ba chiar de la o vreme și de calești. Luxoasele calești aveau patru sau șase cai și duceau fețe luminate în capitală. Desigur că oricît de bine erau meșteșugite osiile caleștilor, în atelierele din Bavaria sau de la Viena, nu puteau rezista gropii noastre, deja faimoasă.

Reparația dura câteva ore, câteodată o zi, două; orașul nu era chiar aproape și un negustor cu stare a așezat temeliile unui han. Nimeni nu mai încerca să repare groapa. Doar unii plini de inițiativă au început să o ocolească. Și astfel drumul nostru drept, cândva o scurtătură tăiată prin pădure, s-a îmbogățit cu o buclă îngustă pe care mergeau cunoscătorii.

În anii primului mare război, armatele noastre s-au retras înfrânte. Orașul se dezvoltase foarte mult. Hanul arsese. Atunci când au sosit trupele germane, nu au observat bucla ocolitoare și primul vehicul blindat s-a prăbușit cu partea din față în groapă. Ofițerii au oprit circulația, au adus o macara, au scos vehiculul și au ordonat repararea imediată a drumului. Au fost clipe de grație - șoseaua era dreaptă și netedă. Desigur că războiul s-a terminat după o vreme, au revenit armatele noastre, materialul de umplutură a fost folosit pentru reconstrucția hanului, groapa și bucla s-au refăcut.

Povestea s-a lungit foarte mult și secolul trecut a avut o mulțime de întâmplări. Prin 22 hanul a ars din nou, în 31 în locul lui funcționa un atelier de reparat căruțe și calești, transformat curînd în atelier auto, în vara lui 44 în groapă s-a ascuns un tanc și câțiva infanteriști care au apărat această arteră a capitalei de contraatacul Wehrmachtului, prin 54, un automobil Ceaika, negru și-a rupt planetarele și un activist de la centru a dat ordin să se asfalteze imediat. Dar era toamnă, au venit ploile și apa a luat totul. Apoi în 89, groapa a fost din nou de folos. Aici s-au adăpostit patru revoluționari și trei ziariști. Așa au scăpat de teroriști. După 90 au asfaltat din nou, de vreo cinci ori sau, poate, de șapte ori.

Ultima întâmplare s-a petrecut ieri: a căzut o Dacie. O Dacie veche din vremea cealaltă. Din fericire nu s-a rănit nimeni. O sperietură și mașina în service. S-a spus la știri. Se pare că o vor astupa. Păcat. Are o istorie atât de lungă!

Cum a fost? Va place? Asta-i...

2 comentarii:

ix spunea...

Hehe, mie da :) De acum o sa privesc gropile cu alti ochi..

Bogdan Hrib spunea...

Cu mare atentie! Stii cum e cu bancu' ala cu accidentu' aviatic: s-a uitat dupa un avion si a cazut intr-o groapa! Hi hi...asta-i...