Un nou autor la Tritonic - R. SCOTT BAKKER
Surprizele sosesc!
La cincizeci de ani după Lord of the Rings, încă se mai scrie fantasy.
Canadianul R. Scott Bakker este unul dintre scriitorii pe val.
R. Scott Bakker s-a născut la 2 februarie 1967 în Simcoe, Ontario, Canada.
Este licenţiat în limba şi literatura engleză şi, în prezent, pregăteşte o teză de doctorat în filozofie. După apariţia primei cărţi s-a dedicat total scrisului.
Trăieşte în London, Ontario. N-a luat premii, dar s-a găsit mereu pe listele cărţilor favorite, atît ale publicului cît şi ale profesioniştilor.
R. Scott Bakker este autorul trilogiei The Prince of Nothing: The Darkness That Comes Before (2003), The Warrior-Prophet (2005), The Thousandfold Thought (2006).
„Aceasta este povestea unui mare şi tragic război sfînt, a măreţelor facţiuni care au încercat să-l ia în stăpînire şi să-l pervertească, şi a unui fiu aflat în căutarea tatălui. Şi, ca în toate poveştile, noi, supravieţuitorii, vom fi cei care vor scrie concluziile“ spune un personaj în prologul primei cărţi, The Darkness That Comes Before.
La două mii de ani după Apocalips, Shirahul celor O Mie de Temple a declarat Războiul Sfînt pentru a smulge Oraşul Sfînt al Ultimului Profet din mîinele locuitorilor infideli. Spioni, vrajitori, războinici îşi unesc destinele în peste patru mii de ani de istorie. A doua Apocalipsă este aproape. Şi „nu poţi înconjura cu ziduri ceea ce a fost uitat“.
În volumul al doilea, aventura continuă...
Fan Tolkien şi Herbert, Bakker caută - şi găseşte! - căi noi de a scrie fantasy, atrăgîndu-şi laudele presei, publicului şi celorlalţi scriitori deopotrivă. Cu Bakker „ceva remarcabil tocmai a început“ a spus Steven Erikson.
În multele sale interviuri, Bakker declară că a vrut să scrie fantasy, dar într-o manieră modernă, să se apropie de cititor şi de lumea cunoscută lui, să vină cu personaje credibile, umane, să creeze o lume cît mai diversă, în care să se îmbine istorie, credinţe, filozofie şi literatură. Întrebat fiind cum vede ignorarea literaturii de gen de către literaţi, scriitorul canadian a răspuns: „Am ajuns să ne definim mai mult în funcţie de ceea ce respingem decît de ceea ce acceptăm. Literatura de gen este un prag al explorării literare şi sînt destule semne că această explorare a început. Din punct de vedere social cred că ăsta e un lucru foarte bun cîtă vreme semnifică reintegrarea artistului în cultura populară. Numai că asta cere timp.“ Şi mai zice el ceva despre literatura de gen: „Genul fantasy îmi dă posibilitatea să spun ceea ce am de spus fără să mă gîndesc la asociaţiile pe care cititorul le-ar face în mod obişnuit, să iau totul de la capăt, să reconstruiesc totul“
Primul volum al trilogiei, La început a fost întunericul, va apărea la Editura Tritonic în curand. (foarte curand - inceputul lunii august - nota mea!)
Traducere Cezara-Maria Păstrăv.
Site: www.princeofnothing.com
Comunicat editorial Mike Haulica / Tritonic)
4 comentarii:
Bun si Bakker. Dar eu tot astept un numar nou din Fiction.ro sau o antologie facuta de Horia Ursu...
Pentru fiction.ro - pana in septembrie. O antologie de Horia Ursu - greu de spus ?...
Misto :) Vrem cat mai mult fantasy (de calitate)
paramount minute swamped lina riverside excipients onerous hygiene pity from countys
lolikneri havaqatsu
Trimiteți un comentariu