29 ianuarie 2007

O picatura din roman...

San Francisco, 15 August,
1931

Scumpa si draga Kity,

O să fiu scurtă pentru că mă pregătesc pentru o expoziţie. A mea! Îţi vine să crezi? La New York! S-au întîmplat atîtea de cînd ţi-am scris ultima dată. Vara aici este încîntătoare deşi nu am fost în stare să fac atîtea plimbări pe dealurile din împrejurimi cît mi-ar plăcut din cauza piciorului care mă supără îngrozitor. Biata ta surioară nu a prea avut noroc cu membrele inferioare. Cît aş vrea să fiu frumoasă şi sănătoasă cum eşti tu! Şi eu şi Diego am lucrat nebuneşte, mai ales eu, deoarece trebuie să termin, într-o săptămînă totul pentru expoziţie. Aici la San Francisco, toţi sînt încîntaţi de picturile mele, toţi doresc să aibă cîte una! Cu greu reuşesc să ţin pasul cu solicitările pentru că trebuie să-mi las timp pentru activităţi sociale. Mă descurc din ce în ce mai bine la petrecerile iancheilor, deşi îi urăsc cu adevărat pentru că americanii sînt îngrozitor de plictisitori. Toţi parcă sînt făcuţi din orez alb fiert, şi apropo de orez, aici nimeni nu ştie să gătească. Tot ce mănîncă este carne roşie pe care numai cînd o vezi îţi vine să vomiţi.
Săptămîna trecută am mers la o petrecere la Mr. şi Mrs. Jerome Pattison, importanţi patroni ai artelor, care au cumpărat trei picturi ale lui Diego şi s-ar putea să mai achiziţioneze una. Ea purta o rochie strîmtă de mătase cu trei măsuri mai mică decît i-ar fi trebuit, cu o mantie vaporoasă de organdi peste ea, care, s-o fi gîndit ea, îi dădea o înfăţişare diafană. Parcă erau rufe spălate fluturînd în bătaia vîntului. Ei bine, au tot cotcodăcit despre drepturile muncitorilor şi alte lucruri despre care habar nu am. Am fost mişcată pînă la lacrimi de atîta plictiseală, pentru că n-am făcut decît să stau şi să-mi sorb vinul, aşa că în cele din urmă am spus pe un ton foarte serios: „Ştiţi, era odată un bărbat şi avea o problemă foarte serioasă.”
Toată lumea s-a oprit şi m-a privit aşteptînd să fac o declaraţie cu privire la situaţia şomerilor.
„Da”, am spus, „o problemă foarte serioasă”. Toţi ochii erau aţintiţi asupra mea. Colţurile gurii lui Diego se contractau spasmodic. Ştiam că se lupta să nu izbucnească în rîs.
„Aşa că a mers la farmacie şi i-a spus celei de la tejghea: Am o problemă şi doresc să vorbesc cu farmacistul”.
„Eu sînt farmacistul”, i-a spus femeia.
„Ei bine, este ceva foarte personal”, a spus el. „Aş vrea să vorbesc cu un farmacist.”
„Aici, eu sînt singurul farmacist. Poţi să-mi spui orice. Sînt farmacistă cu diplomă şi deci profesionistă. Eu împreună cu sora mea sîntem proprietarele acestei afaceri.”
„Ei bine” a spus bărbatul, „problema mea este ... sînt permanent în erecţie.”
„Erecţie permanentă. Hmm, înţeleg”, a spus farmacista.
Imaginează-ţi, Cristi. Toţi mă priveau şi chicoteau. Băuserăm de cîteva ore bune şi mai mult de trei sferturi din ei erau deja în ţara lui Bachus. Diego nu se putea abţine şi acum rîdea tare.
„Ce îmi puteţi da pentru asta?” a întrebat el.
„Ei bine”, i-a răspuns farmacista, „să mă consult cu sora mea”.
Aici am făcut o pauză, Cristi, pentru a crea suspans. Apoi am continuat:
După ce a lipsit un timp, farmacista s-a întors şi a spus: „M-am consultat cu sora mea şi cred că vă putem da două treimi din afacere şi treizeci la sută din profit!”
Toţi au murit de rîs, Kity. Să-i fi văzut! Apoi toţi au început să spună glume deocheate iar Diego radia. În seara aceea, în loc să mă ocărască pentru că i-am şocat binefăcătorii rafinaţi şi bogaţi, m-a luat în braţe şi mi-a spus că eram cel mai bun lucru pe care i l-a dat viaţa vreodată. Îl iubesc atît de mult, Kity, mai mult decît viaţa! Nici nu poţi să-ţi dai seama ce mulţumită sînt cînd pot să-l fac fericit. Viaţa m-a învăţat că totul este alegerea momentului. Poţi să-i faci să-ţi ciugulească din palmă dacă aştepţi să acumuleze suficient alcool înainte de a pune porcăria pe tapet. De atunci, petrecerile sînt mai amuzante. Şi este şi util pentru că Diego îşi vede de pictura lui, este mai relaxat, şi îşi petrece mai mult timp cu mine. Poate că pînă la urmă am să înving acest Calvar, scumpă Kity.
Îmi lipseşti atît de mult, cum nu poţi să-ţi imaginezi. Te rog să o aminteşti pe surioara ta în rugăciunile tale. Vă iubesc pe toţi,
Frida

(o mostra de Frida... Nu va temeti e un roman, nu un epistolar! Doar ca imagine... Asta-i...)

4 comentarii:

Anonim spunea...

Frumos, exaltata epistola, se vede ca o frisona arta pe Frida pana-n maduva...bun aperitiv pt carte.
Eu am cerut intre la distributie@trinic.ro niste pliante, dar nu era corecta adresa, pana la urma am gasit-o pe undeva pe cea buna (...tritonic.ro) asa ca astept pliantele.
Spot la trebulete!
S

Bogdan Hrib spunea...

Scuze, am fost cam repezit. Multumesc si pe curand.

Anonim spunea...

Am bagat si eu un ochi pe ea, urmarind anumnite lucruri de care stiam. Recunosc ca m-a cam furat textul. In loc sa merg in viteza, ca trebuia sa termin pina la ora cutare, ma trezeam ca citesc. Ultimele pagini, cel putin, le-am citit de-a dreptul. De-abia astept sa apara, sa stau un week-end pe canapea si s-o citesc toata. Cred ca se va citi ca un thriller. E genul de carte pe care nu te induri s-o lasi din mina, o sa-ti spui mereu ca inca o pagina mai citesc si gata, ma culc. Si tot asa... pina adormi cu capul pe pagini (de oboseala) sau o termini.

Anonim spunea...

Am bagat si eu un ochi pe ea, urmarind anumnite lucruri de care stiam. Recunosc ca m-a cam furat textul. In loc sa merg in viteza, ca trebuia sa termin pina la ora cutare, ma trezeam ca citesc. Ultimele pagini, cel putin, le-am citit de-a dreptul. De-abia astept sa apara, sa stau un week-end pe canapea si s-o citesc toata. Cred ca se va citi ca un thriller. E genul de carte pe care nu te induri s-o lasi din mina, o sa-ti spui mereu ca inca o pagina mai citesc si gata, ma culc. Si tot asa... pina adormi cu capul pe pagini (de oboseala) sau o termini.