In biblioteca, pe noptiera, in pat sau pe jos

Unde stau cartile? Cele pe care le cititi? Si cele pe care le veti citi?
Productorii de mobila nu mai au acelasi entuziasm ca pe vremuri... Locurile (corpurile) rezervate cartilor sunt din ce in ce mai putine. Normal! Mobila moderna din sticla si inox este aerisita si minimalista... Brr, suna cam gol de continut... Asa si este: gol! Deci daca am pierdut bibliotecile ce ne mai ramane?
Noptiera? Fotoliul bunicului? De langa veioza cu abajur venil? Nu prea. Privind spre trecut simt cum incep sa vad cartea ca un obiect anacronic. Un mic depozit de praf si amintiri din copilarie... Sansele de a concepe o viata moderna alaturi obiectul carte par in scadere dramatica.
Si totusi?
Problema este unde cititi, nu unde tineti cartile.
Imi amintesc cum citeam in pat noaptea sub patura ca nu fiu vazut de ai mei. Cu totii am trait asta. Apoi citeam la scoala ascunzand volumele in copertele mari ale unui manual. Citeam acasa cand ma prefaceam ca fac lectiile.
La varsta primilor fiori citeam in parc si pe balcon oftand din greu.
Apoi a urmat un serviciu si am citit in tren sau in gara, in avion si-n aeroport, la o cafenea, intr-un autobuz. Recunosc ca de multe ori am apelat la o solutie care a tradat cartea, cumparand o revista. Cunoasteti momentele acelea: obosit, plictisit vrei sa-ti arunci ochii pe niste poze si sa uiti totul dupa 3 minute.
Dar am citit intotdeauna in pat.
Dimineata si seara, la pranz, cand am apucat.
Din acest motiv mi-am dorit ca biroul meu verde (prin birou inteleg incaperea pe care eu o folosesc atunci cand ma dau peste cap, alaturi de MR, MH, MD, MB si alti tritonici despre care voi vorbi, sa mai scoatem o carte pe care sa o mai si vindem.) sa aiba o canapea. Si o are! Pot astfel sa-mi ofer placerea cititului la orizontala. Nu prea des...
Nu am noptiera acasa, folosesc un scaun vechi. La sediu am un fel de noptiere pe care tin ghivece de flori. Cartea sta alaturi de mine pe pat sau canapea, la orizontala, intr-un somn complice om-obiect. Uneori aluneca jos, pe pardoleala cu un zgomot trist. O aud si o asez din nou langa mine.
Cateodata acasa, dimineata, de cele mai multe ori duminica, ma trezesc inghiontit de un colt tare al cotorului. Zambesc somnoros. Ma bucur. Si incep sa citesc. Din nou!
Asta-i!