2 x Anonymous
Au sosit 2 comentarii la postul cu editorul.
Unul la 19.20, celălalt la 20.22
Primul m-a nedumerit şi, un pic, m-a enervat. Al doilea m-a întristat şi m-a înfuriat.
M-am stăpânit o vreme - lucram la redactarea unei cărţi (duminica seara!) – apoi am hotărît să-mi scriu gândurile şi mâine, dacă voi simţi la fel, să le public.
În consecinta:
- Stimaţi anonimi, atunci cînd lăudaţi sau criticaţi de ce nu vă asumaţi numele, profesia, blogul, etc. ? Mă întreb dacă întotdeauna ne-a fost mai uşor să strigăm din mulţime sau doar perioada 44-89 ne-a transformat în acest fel? Îmi aduc aminte de o adunare generală a locatarilor la fostul nostru sediu de pe Teiul Doamnei, cînd am început să fiu apostrofat din mulţime... Am zis atunci: Cei care au ceva concret să-i reproşeze să iasă în faţă să se prezinte şi să spună... Nu au făcut-o, dar au ţipat mai departe ascunşi printre cei 50 – 60 de locatari adunaţi.
- Anonimul de la 19.20 scrie despre cât de mare editor sunt şi cum am rezistat pe piaţă, fiind o şulfă şi trăgând ţepe. Sau sensul era învers? Eu am înţeles-o ca mai sus. Nu am folosit niciodată cuvîntul şuflă la adresa nimănui. Ţepe, da – totuşi încerc să nu judec oamenii după aparenţe...
- Tot cel de la 19.20 scria că business-ul este mai mult sau mai puţin o competiţie abjectă. Nu pot fi de acord! Evident că nu vorbim de un pension elveţian sau o mânăstire de maici, dar până la abject e o cale foarte lungă. Business-ul sau mai exact spiritul întreprinzător a împins această societate, a oamenilor, mult înainte – evident cu plusurile şi minusurile enerente, cu riscuri şi pierderi... Sacrificiile întreprinzătorilor au fost de multe ori enorme – sănătatea, familia (şi cei care mă cunosc ştiu despre ce vorbesc!), pentru unii pierderile au fost iremediabile – şi-au pierdut viaţa pentru o idee, un vis... Chiar dacă la capătul drumului ar fi fost şi mulţi bani, provocarea a fost de altă natură – intelectuală şi sentimentală... Aşa cred eu...
- A urmat cel de la 20.22 care (foarte politicos, ca şi primul!) crede că ar trebui ca pe lângă felicitarile pentru lupta zilnică (eu nu văzusem nicăieri felicitări!) să-mi asum şi „greşelile despre care vorbeau criticii, care nu sunt deloc puţini lately. Nu autocritica ci recunoaşterea greşelilor, it would be fair enough.” Evident m-am enervat (asta mi-e firea!) şi m-am întrebat dacă acel anonim ştie exact despre ce vorbeşte... Cine sunt criticii, ce vor ei, dacă sunt obiectivi sau nu, dacă sunt sinceri sau plătiţi de concurenţă, dacă sunt din branşă, dacă ştiu toate detaliile, dacă înţeleg care sunt problemele şi cum pot fi rezolvate... Mai pe scurt dacă sunt editori, prieteni, duşmani, cititori, chibiţi, traducători, scriitori, colegi...?
- În mintea şi sufletul meu am fost întotdeauna de bună credinţă – unii dintre cei care mă cunosc mai bine şi mi-au fost alături în multe situaţii vor înţelege, ceilalţi nu, şi nu vor crede... Din nefericire am amestecat lumile, mi-am pus sufletul în palmă, am luptat cu garda jos, crezând că sunt mai credibil, am riscat mult tot timpul, am pierdut şi am câştigat. Nu ştiu din care mai mult... Şi înfrângerile şi victoriile au fost multe şi mari. Mi le asum. Ca şi greşelile de care vorbea Anonimul 20.22... Întotdeauna a trebuit să mi le asum. În faţa mea şi a celorlalţi – cei care au înţeles. Repet – Îmi asum toate deciziile luate chiar dacă au fost dictate de circumstanţe dificile, chiar dacă nu am fost hotărâte de mine, chiar dacă nu am greşit eu personal...
- Dar am pretins şi celorlalţi spirit de echipă, înţelegere şi solidaritate – unii au înţeles (mă repet!), unii nu. Am trecut cu vederea greşeli şi răutăţi, omisiuni şi incompetenţe. Poate că am greşit – Îmi asum şi asta. Nu o voi mai face. Adică nu voi mai trece cu vederea. Şi nu voi mai amesteca lumile...
- În concluzie, acesta va fi ultimul post cu eticheta „personale”. Cei pentru care merită să-mi deschid sufletul şi uşa, ştiu unde să mă găsească. Celorlalţi nu le spun nimic.
- Din acest moment acest spaţiu va fi doar al cărţilor...
Multumesc tuturor.
Acest text a fost scris la ora 22.01, duminică 18 februarie 2007
Unul la 19.20, celălalt la 20.22
Primul m-a nedumerit şi, un pic, m-a enervat. Al doilea m-a întristat şi m-a înfuriat.
M-am stăpânit o vreme - lucram la redactarea unei cărţi (duminica seara!) – apoi am hotărît să-mi scriu gândurile şi mâine, dacă voi simţi la fel, să le public.
În consecinta:
- Stimaţi anonimi, atunci cînd lăudaţi sau criticaţi de ce nu vă asumaţi numele, profesia, blogul, etc. ? Mă întreb dacă întotdeauna ne-a fost mai uşor să strigăm din mulţime sau doar perioada 44-89 ne-a transformat în acest fel? Îmi aduc aminte de o adunare generală a locatarilor la fostul nostru sediu de pe Teiul Doamnei, cînd am început să fiu apostrofat din mulţime... Am zis atunci: Cei care au ceva concret să-i reproşeze să iasă în faţă să se prezinte şi să spună... Nu au făcut-o, dar au ţipat mai departe ascunşi printre cei 50 – 60 de locatari adunaţi.
- Anonimul de la 19.20 scrie despre cât de mare editor sunt şi cum am rezistat pe piaţă, fiind o şulfă şi trăgând ţepe. Sau sensul era învers? Eu am înţeles-o ca mai sus. Nu am folosit niciodată cuvîntul şuflă la adresa nimănui. Ţepe, da – totuşi încerc să nu judec oamenii după aparenţe...
- Tot cel de la 19.20 scria că business-ul este mai mult sau mai puţin o competiţie abjectă. Nu pot fi de acord! Evident că nu vorbim de un pension elveţian sau o mânăstire de maici, dar până la abject e o cale foarte lungă. Business-ul sau mai exact spiritul întreprinzător a împins această societate, a oamenilor, mult înainte – evident cu plusurile şi minusurile enerente, cu riscuri şi pierderi... Sacrificiile întreprinzătorilor au fost de multe ori enorme – sănătatea, familia (şi cei care mă cunosc ştiu despre ce vorbesc!), pentru unii pierderile au fost iremediabile – şi-au pierdut viaţa pentru o idee, un vis... Chiar dacă la capătul drumului ar fi fost şi mulţi bani, provocarea a fost de altă natură – intelectuală şi sentimentală... Aşa cred eu...
- A urmat cel de la 20.22 care (foarte politicos, ca şi primul!) crede că ar trebui ca pe lângă felicitarile pentru lupta zilnică (eu nu văzusem nicăieri felicitări!) să-mi asum şi „greşelile despre care vorbeau criticii, care nu sunt deloc puţini lately. Nu autocritica ci recunoaşterea greşelilor, it would be fair enough.” Evident m-am enervat (asta mi-e firea!) şi m-am întrebat dacă acel anonim ştie exact despre ce vorbeşte... Cine sunt criticii, ce vor ei, dacă sunt obiectivi sau nu, dacă sunt sinceri sau plătiţi de concurenţă, dacă sunt din branşă, dacă ştiu toate detaliile, dacă înţeleg care sunt problemele şi cum pot fi rezolvate... Mai pe scurt dacă sunt editori, prieteni, duşmani, cititori, chibiţi, traducători, scriitori, colegi...?
- În mintea şi sufletul meu am fost întotdeauna de bună credinţă – unii dintre cei care mă cunosc mai bine şi mi-au fost alături în multe situaţii vor înţelege, ceilalţi nu, şi nu vor crede... Din nefericire am amestecat lumile, mi-am pus sufletul în palmă, am luptat cu garda jos, crezând că sunt mai credibil, am riscat mult tot timpul, am pierdut şi am câştigat. Nu ştiu din care mai mult... Şi înfrângerile şi victoriile au fost multe şi mari. Mi le asum. Ca şi greşelile de care vorbea Anonimul 20.22... Întotdeauna a trebuit să mi le asum. În faţa mea şi a celorlalţi – cei care au înţeles. Repet – Îmi asum toate deciziile luate chiar dacă au fost dictate de circumstanţe dificile, chiar dacă nu am fost hotărâte de mine, chiar dacă nu am greşit eu personal...
- Dar am pretins şi celorlalţi spirit de echipă, înţelegere şi solidaritate – unii au înţeles (mă repet!), unii nu. Am trecut cu vederea greşeli şi răutăţi, omisiuni şi incompetenţe. Poate că am greşit – Îmi asum şi asta. Nu o voi mai face. Adică nu voi mai trece cu vederea. Şi nu voi mai amesteca lumile...
- În concluzie, acesta va fi ultimul post cu eticheta „personale”. Cei pentru care merită să-mi deschid sufletul şi uşa, ştiu unde să mă găsească. Celorlalţi nu le spun nimic.
- Din acest moment acest spaţiu va fi doar al cărţilor...
Multumesc tuturor.
Acest text a fost scris la ora 22.01, duminică 18 februarie 2007
Etichete:
personale
3
comentarii
