21 octombrie 2007

Nu stiam nimic despre acest blog...

... dar mi-a placut faptul ca scrie despre:
si totusi cartile se vand
Felicitari! Asta-i...

PS De ce totusi?! Se vand si ATAT! Credeti-ma am vazut mii de oameni in Central Park, NYC stand pe iarba, sprijiniti de un pom, tinand monumentale volume hardcover in brate si devorand, imperturbabili, pagina dupa pagina... Uff, iar o sa zica cineva (A...) ca vreau sa ma dau mare si plin de fite...

Tripla lansare: Episodul 1 - Bucuresti

FILIERA GRECEASCA Joi 18 octombrie ora 17.30
Cercul Militar National, Galeria Artelor / targul Polemos.
Lume nu foarte multa - parintii mei, televiziunea, dar multi prieteni buni (sper sa nu uit pe cineva): Seba, prof Bortun, Ana F., Zully, Andrei Rosca & BookBlog (Raluca si inca o tanara), Anca P. (tvr) si prietenele ei de la radio, Nick Baboi, Mireille si Coco, Mihai "Mioritics", echipa Tritonic... si altii pe care sigur i-am uitat... Un domn in varsta - fan al meu ?! (socant, nu-i asa!) ce doreste un autograf pe un carnetul unde ar poza mea decupata din Romania Libera!)
Adi Pandea, gazda si sef la Editura Militara face introducerea si se intreaba daca autorii de romane politiste scriu din experienta. (Nu a trecut mai mult de o luna de cand l-au arestat pe acel scriitor polonez pentru ca descrisese intr-un roman anumite amanunte legate de uciderea sotiei sale cunoscute doar de politie?! Si binenteles la proces s-a dovedit ca el era ucigasul!)
Mike vorbeste despre colectie si despre Laurell K Hamilton, Placeri interzise si Cadavrul care rade, un fel de Crime novels cu vampiri, apoi despre Obiecte ascutite, aparent thriller dar cu premii acordate de Asociatia Britanica a Scriitorilor de Crime. Gaseste o emblema superba pentru FILIERA GRECEASCA - roman mitraliera ! Zice el: "Se vede ca a fost fotograf sau cu spune el, fotojurnalist, arunca vorbele ca si cand ar fotografia. Secvente scurte si rapide!" Multam, Mike!
Liviu Visan (invitat sa vorbeasca, chiar de ziua lui. Scuze, Liviu! - autor al poemelor LICENTIOASE) ma lauda-critica si el.
Exact cand incep cu fraza ce apare si pe coperta 4 "Am crescut citind Agatha Christie, Haralamb Zinca, Raymond Chandler sau George Arion..." apare... George Arion. Asta da, surpriza! (A propos in Jurnalul National de azi un articol despre Filiera greceasca aici!)
Fara emotii prea mari, totusi placut sentiment e cel de a fi autor si nu (numai) editor. Il savurez din plin - vorbind chiar (cred) prea mult. Apoi cateva autografe si un miniinterviu catre Radu Bilbiie (autor Tritonic, om de radio, profesor si prieten)
Aventuri cu lacatul si lantul din parcarea Cercului Militar, cafea cu Radu B, snitele cu MR, Coco si dom' profesor DD, apoi revedere cu Andreea si Raluca.... Lunga zi...
Asta-i...

18 octombrie 2007

Foto STARDUST - post factum

O seara memorabila!
Liviu Radu si Mike in mare forma. Cristina de la Metropotam.ro plina de farmec si aplomb. Fotografii incarcati de talent si pasiune. Polemica daca Pulbere de stele este romantic sau dinamic...
O seara in care cu totii cred ca am fost foarte naturali. Pentru mine o mare surpriza si placere sa constat ca avem din ce in ce mai multi amatori de fotografie (amatori, dar cu indemanare de profesionisti!)
La o a doua seara organizata impreuna cu Green Hours, pot deja spune ca locul este excelent pentru asemenea intalniri. Cealalta seara - lansarea lui Zully - s-a desfasurat afara, in rest la fel de multa lume, atenta si interesata.

Multumim tuturor partenerilor!
Diverta, Hollywood Multiplex, RoImage 2000, Green Hours, Metropotam.ro si ProFM. Am uitat pe cineva? Sper ca nu... Asta-i...

17 octombrie 2007

Breaking news - cea mai noua surpriza a toamnei!!

Astazi Bogdan Teodorescu a luat doua decizii importante:
1. Si-a dat demisia de la conducerea Institutului Pro, din cauza sondajului care il favoriza neasteptat de mult ( 50,9 pareri favorabile despre Geoana, fata de 51,5 Basescu!) pe liderul PSD;
2. A semnat cu Tritonic Grup Editorial contractul de editare pentru luicrarea de mai sus. Va fi gata inainte de Gaudeamus - o lucrare impresionanta 400 pag format 16,6 x 23,5 cm.
Multumim. Asta-i...

Concursul FOTOGRAFIAZA Pulbere de stele

Castigatorii concursului "Fotografiaza Pulberea de Stele"!

"Gata, avem castigatorii!
In calcularea mediei finale, am tinut cont, cum am spus de la inceput, atat de numarul de voturi, cat si de nota fotografiei. Astfel, nota a contat 60%, iar numarul de voturi a contat 40 de procente.
Cum spuneam, primele 15 fotografii vor fi expuse la Green Hours, incepand de maine. Tot maine (adica AZI, 17 octombrie!), de la ora 18.00, acolo va avea loc lansarea noii editii din Pulbere de Stele, o discutie despre Neil Gaiman si premierea castigatorilor concursului de fotografie. Felicitari castigatorilor si... iata cine sunt:
Pe locul 1 - Iancu Barbarasa - Padurea vestejita (165 voturi, nota - 4.527, punctaj final - 68.7162)
Locul 2 - Bogdan Grigore - There is no truth beyond magic (voturi - 134, nota - 4.254, punctaj final - 56.1524)
Locul 3 - Alexandru Stan - Saruta-ma, Victoria (voturi - 50, nota - 4, punctaj final - 22.4)
Bogdan Grigore - Step into the light and you will find me (voturi - 48, nota - 3.958, punctaj final - 21.5748)
Cristina Ivan - De partea cealalta a Zidului (voturi - 41, nota - 3.756, punctaj final - 18.6536)Gabriel Amza - Stardust (voturi - 33, nota - 3.818, punctaj final - 15.4908)
Mihai Furnica - Calatorie cu lumanare (voturi - 32, nota - 4.094, punctaj final - 15.2564)"
(...)
Articol de Cristina Foarfa / www.metropotam.ro

Mie mi-a placut Calatorie cu lumanare a lui Mihai Furnica. E cea mai jurnalistica imagine. Le gasiti pe toate 15 pe Metropotam si la Green Hours. Va asteptam! Asta-i...

Filiera...

Filiera greceasca
UNU

Stelian Munteanu era cuprins de o inexplicabilă senzaţie de insatisfacţie. Ca un copil bosumflat că e trimis la culcare. Tocmai când a început un film la televizor. A treia zi de concediu. Departe de Bucureşti, de colegi, de şefi, de vecinii de bloc, de şoferii de pe stradă. La mare. În Grecia. Singur. Aici să fie problema? Singurătatea… Uff…
Soarele apusese, dar cerul păstra încă o culoare albăstriu-roşiatică. Aerul nemişcat şi fierbinte. Câţiva nori foarte albi, suspendaţi aproape de orizont, creau o senzaţie de acuarelă. Jetul unui avion de pasageri, aflat foarte sus desenase o dungă roz şi foarte dreaptă. Ca într-un desen de copil. Linişte si serenitate.
Camera era dotată cu aer condiţionat. Dar nu îl pornise. Poate la noapte, dacă nu se mai răcoreşte. Ieşise pe balcon, înfăşurat în prosopul alb, mare şi luxos, după un duş lung şi energizant. Strada centrală aflată la două etaje sub el începea să se anime. Se aprinseseră reclamele. Văzută de sus, staţiunea arbora un stil profund primitor şi civilizat. Fără țipete și cetățeni turmetați. Deşi se auzeau multe vorbe est-europene şi, din ce în ce mai multe, româneşti, localitatea îşi păstrase decenţa şi curățenia. Încă n-au ajuns să asculte manele şi să înjure.
Şi totuşi simţea o tristeţe incontrolabilă.
– Prea mulţi ani fără concediu, stresul, oboseala, divorţul…
A te trezi vorbind singur sprijinit de o balustradă a Hotelului Elektra Beach din Paralia într-o frumoasă zi de început de septembrie, când străzile erau pline de voci şi forme feminine, părea într-adevăr un lucru stupid. Exact la concluzia asta ajunsese și Stelian Munteanu, în clipa când s-a oprit curentul.
Rahat, asta-mi mai lipsea! După ce că n-am nici un rendez-vous în seara asta, o să rămân şi nemâncat. Halal concediu.
Se întoarce în cameră, să caute un chibrit sau o brichetă. Pentru ce, că doar n-o să-mi aprind o lumânare… În cinstea singurătăţii şi a postului forţat… Îşi aduce aminte de lanterna din bagaje. Nu se ştie niciodată: lanterna, bricheagul, sfoara, prostii din tinereţe…
Brusc priveşte spre întunericul de afară. În clădirea de vis-à-vis, un cochet hotel de 4 etaje, vopsit în tradiţionalele culori alb şi albastru, dar pustiu şi încuiat, se mişcau raze luminoase în spatele unor ferestre de la parter. Încearcă să se uite mai atent.
Deformaţie profesională!
Până să găsească lanterna ascunsă în valiză, lumina a clipit de două ori şi, în entuziasmul gălăgios al străzii, toate instalaţiile electrice au repornit. Instantaneu lămpile îl orbesc şi zgomotele haotice şi stridente îi anihilează orice urmă de linişte…
Şi-a privit ceasul şi a hotărât că a sosit momentul să iasă. Alege o pereche de pantaloni subţiri bej şi o cămaşă maro. Pantofi tot maro. Actele le lasă în valiză, ia din portofel o hîrtie de 50 şi cheile camerei le îndeasă într-un buzunar. Se verifică o clipă cu un ochi critic în oglindă.
Înainte de a ieşi îşi aminteşte de luminile ce se mişcau în hotelul de vis-à-vis. Nu se mai vede nimic. La luptă. Poate voi fi mai norocos în seara asta.

(Fragment neredactat din capitolul UNU)

Adica: Cam asa incepe! Asta-i...

Pe data de 18.octombrie.2007, la ora 17:30, la salonul de carte POLEMOS 2007, va avea loc lansarea romanului "Filiera Greceasca" de Bogdan Hrib (Editura Tritonic, colectia "Crime Scene").

Romanul „Filiera greceasca" este recomandat de http://www.ele.ro/ si http://www.bookblog.ro/

Salonul de carte POLEMOS 2007 va avea loc intre 17 si 20 octombrie 2007, in Galeria Artelor a Cercului Mili­tar National (intrarea din Bd. Elisabeta).

Fotografiaza... Pulbere de stele

Fotografiaza Pulberea de stele
Tritonic Grup Editorial si Metropotam.ro
a invita miercuri, 17.octombrie.2007, ora 18, la Green Hours 22 Jazz Cafe,
la un dublu eveniment:
lansarea editiei speciale a romanului “Pulbere de stele” de Neil Gaiman si la premierea castigatorilor concursului “Fotografiaza Pulberea de stele”.

Moderator: Bogdan Hrib, editor Tritonic Grup Editorial si fotojurnalist
Invitat: Michael Haulica, Redactor-sef Tritonic Grup Editorial si coordonatorul colectiilor Fiction.ro si LIT
Liviu Radu, traducatorul romanelor lui Neil Gaiman.
Cristina Foarfa, redactor www.metropotam.ro

Cu ocazia lansarii filmului “Pulbere de stele” in Romania, Tritonic a pregatit o editie speciala a cartii cu acelasi titlu. Despre aceasta, dar si despre Neil Gaiman vor vorbi Michael Haulica si Liviu Radu

Tot atunci vor fi premiatii castigatorii concursului “Fotografiaza pulberea de stele” votati de public pe metropotam.ro.

Green Hours 22 Jazz Cafe Calea Victoriei nr. 120, Bucuresti
(comunicat PR Tritonic / Andreea Manea)

16 octombrie 2007

www.camera80.ro

Acum i-am gasit!
Fotografie si fotografi cu idei si entuziasm. Intrati si voi!
Succes. Asta-i...

15 octombrie 2007

Doua americance, un neamt si un roman la... 55 lei

Patru carti la 55 lei numai pe http://www.tritonic.ro/
De la 92 lei pret de librarie!

Linda Faistein / Dansul mortii
(O crima la Metropolitan Opera din NYC ascunde mistere in lumea showbiz-ului. Alex Cooper pe urmele asasinilor....)
Lisa Scottoline / Zambet ucigas
(O fotografie din trecut, un zambet al unui om misterios, un furt si o crima in zilele noastre. O avocata timida cauta raspunsuri...)
Oliver Bottini / Crima Zen
(Un calugar ranit calatorind prin zapada, o manastire si doi agenti impuscati. Doamna comisar se lupta cu trecutul, bautura si o retea ucigasa...)
Bogdan Hrib / Filiera greceasca
(O crima fara motiv pe litoralul insorit al Greciei, urmariri de-a latul Europei. Un ziarist tranformat in politist desluseste itele unui trafic international cu...)
Asta-i...

O carte... subtirica ?!

O carte subtirica acest roman politist. Adica 142 pagini !
Lansare joi 18 octombrie, ora 17.30 la targul de carte POLEMOS
Galeria Artelor / Cercul Militar National / Bd Elisabeta.
Invitati: Liviu Visan si Michael Haulica
Va astept. Maine trimit un comunicat mai serios. L-a scris Andreea dar nu am apaucat sa-l arunc aici! Asta-i...

11 octombrie 2007

Cel mai tanar membru al echipei...


Darius Mihai la fix 6 luni, in Piata Sfatului din Brasov. El este fiul colegei noastre Ioana Mihai din Rasnov - creierul traducerilor tehnice din limba germana. Tanarul lucreaza si el de mic alaturi de mama sa, deslusind tainelele sistemelor airbag sau ESP, ABS etc... Bun venit si sa le traiasca! Asta-i...

BILETE la Pulbere de stele !!!!

Intra acum pe www.tritonic.ro, si cumpara minim doua romane scrise de Neil Gaiman (Pulbere de stele, Nicaieri, Zei americani sau Baietii lui Anansi) si poti castiga o invitatie la filmul PULBERE DE STELE oferita de Hollywood Multiplex.

In fiecare saptamana cinci cumparatori vor primi cate o invitatie la filmul "Pulbere de stele". Aceste invitatii sunt valabile doua saptamani si se ridica de la casele de bilete Hollywood Multiplex.

Filmul ”Pulbere de stele” este regizat de Matthew Vaughn si ii are in distributie pe Charlie Cox, Claire Danes, Michelle Pfeiffer, Robert de Niro, Peter O’Toole si Sienna Miller.

Romanul "Pulbere de stele" se construieste in jurul tinarul Tristan Thorn. Acesta este locuitor al unui sat inconjurat de un zid care nu lasa pe nimeni sa intre, nici sa iasa. El se indragosteste de Victoria si va face orice pentru a cistiga inima frumoasei fete. Ii va promite chiar ca ii va aduce in dar o stea, acea stea pe care au vazut-o cazind intr-o seara de octombrie. Dar pentru a se tine de cuvint, Tristran trebuie sa treaca de acel zid, Wall, si sa patrunda in Lumea Zinelor. Asa incepe cea mai mare aventura a vietii lui, intr-o lume plina de vrajitoare, inorogi si alte fiinte fabuloase, in care nici macar o stea cazuta nu este ce si-a imaginat el.

Neil Gaiman a cistigat trei premii Hugo, doua Nebula, unul World Fantasy, patru Bram Stoker, sapte Locus, doua British SF si cite unul International british fantasy, Horror Guild si Mythopoeic.
A mai cistigat premii in Spania, Fanþa, Brazilia, Germania, Italia , Israel.

(comunicat PR Tritonic / Andreea Manea) Asta-i...

Aventura bulgareasca in imagini !

Sofia in 3 imagini.
1. Sorin de banca scriitorilor in bronz. In spatele lui cladirea din Piata Slaveikov unde-si au sediul agentele noastre. In timp ce Andreea si cu el se plimbau prin capitala bulgara noi naduseam la etajul trei constatand ca cel mai mare grup editorial al tarii (nu zic nume!) luase cam tot ce voiam si noi.
2. Ne-au mai ramas si noua cateva - vreo 30! Doi editori fericiti. Intre noi, la loc de cinste un volum monumental al lui Peter F Hamilton - Primul roman din trilogia Void (1500 ani dupa Pandora si Judas - povestea continua!)
3. Seara linistita si racoroasa - salutam catedrala luminata a giorno.
(foto Andreea si Sorin) Asta-i...

10 octombrie 2007

Surprizele toamnei in... PUBLICISTICA

Il cunoasteti?
Evident!
Suceava! Bogdan Suceava! From USA!
La Gaudeamus lansare in prezenta autorului! Vom reveni! Asta-i...

Mary renascuta... in LIT

MARY RENASCUTA de Camille De Angelis este cel mai nou roman aparut in colectia LIT, la Tritonic Grup Editorial.

Traducere si note de Lorena Lupu
(autoarea romanului Rondo Capriccioso aparut tot in colectia LIT)

Lucy Morrigan, o tinara cercetatoare in domeniul geneticii, traieste impreuna cu iubitul ei, Gray, in vechiul conac al familiei. Inconjurati de patru generatii de haine, fotografii, mobile si amintiri, viata lor se desfasoara la distanta de lumea moderna, exceptie facind laboratorul suprautilat din pivnita.
Lucy isi doreste copii si o cariera stralucita. Frustrata de esecurile in ambele directii, ea se hotaraste sa faca ceva pentru a si le implini pe amindoua. Folosind o picatura de singe colectata de pe o batista gasita in podul casei, ea incearca, si reuseste, s-o cloneze pe bunica ei, Mary. Dar in loc sa obtina un copil, Lucy aduce la viata o Mary de douazeci si doi de ani. Aceasta se trezeste intr-un soi de deja vu: vie intr-o casa care nu mai este a ei, inconjurata de obiecte care i-au apartinut intr-o viata pe care deja a trait-o, dar pe care nu si-o mai aminteste.

Un debut remarcabil, Mary Modern propune o analiza a consecintelor dorintelor noastre.


Camille De Angelis s-a nascut în 1980 în New Jersey, unde traieste si în prezent. Dupa ce si-a luat licenta în Istoria artei la Univeristatea New York în 2002, a lucrat într-o editura a grupului HarperCollins.

Nu uitati! Puteti sa comandati aceasta carte de pe http://www.tritonic.ro/ cu o reducere de 20%

(comunicat TRITONIC / editorial & PR)

Adica un fel de pseudo SF cu clone, love story universitar, clisee zilnice in capitalism (finantarea universitatilor, psihopati, tineri anorexici...), actiune de thriller si notiuni de genetica... Brrr, o sa ziceti! De fapt, un roman captivant. Incercati-l! Asta-i...

[Pre-însemnare] la NEW MEDIA

Prefata la volumul
NEW MEDIA
autor Dorina Gutu
(in curs de aparitie)

Fără îndoială, cartea pe care tocmai începeţi să o citiţi este o carte-premieră: prima carte românească despre new media, prima carte despre blogosfera românească, prima carte care studiază contextul new media din România prin perspectiva evoluţiei fenomenului la scara globală, prima carte despre blogosfera politică românească şi, nu în cele din urmă, prima carte care prezintă o colecţie de interviuri cu unii dintre cei mai cunoscuţi bloggeri autohtoni.
Şi, îndrăznesc să spun, lista primelor lucruri pe care cartea Dorinei Guţu le aduce în atenţia cititorilor ar putea continua nestingherită. Pentru că, în cele din urmă, lumea new media este formată şi trăieşte din premiere.

Este o lume atât de fluidă încât fenomenele evoluează spre alte stadii (ba uneori se schimbă pe de-a-ntregul) înainte de a fi definite. Este o lume în care nu materialul de studiu lipseşte, ci curajul de a vedea cum, sub ochii tăi, munca de pionierat la momentul rânduirii unei cărţii se transformă, până la momentul ieşirii acesteia din tipar, într-o lecţie de istorie.

„În ciuda faptului că până în prezent încă nu s-a căzut la un acord asupra a ceea ce reprezintă web 2.0, tot mai mulţi specialişti au început deja să vorbească despre web 3.0” afirmă autoarea, chiar în paginile de început. Şi, este bine de ştiut, întreaga carte trebuie citită, înţeleasă şi tălmăcită sub imperiul acestei chei iniţiatice. În condiţiile în care schimbările aduse de new media sunt atât de rapide, este imposibil de estimat dimensiunea globală a blogosferei, care este numărul real de bloguri, câte dintre ele sunt active şi care este impactul lor real. Informaţiile existente la acest moment sunt fragmentare şi reuşesc să alcătuiască doar fotografii de moment (snapshots).

Pentru că, aşa cum singuri veţi descoperi, şi cititorul care bate pentru întâia dată la porţile noilor media, cât şi cel deja experimentat, care îşi petrece o bună parte din viața sa pe Noul Tărâm, volumul New Media este ghidul unei călătorii iniţiatice. O călătorie la care, vrem, nu vrem, va trebui să ne înhămăm, fie pentru a ţine pasul cu societatea, fie obligaţi de noile norme pe care aceasta ni le va impune.

„Într-o eră a globalizării informaţiei, popor curios şi clevetitor din fire, românii par a-şi fi găsit în internet un frate la fel de bun precum s-a dovedit, odinioară, codrul. Pentru că „în internet” românul se poate exprima precum îi e pohta, fiind, după voie şi putinţe, fie voce autoritară, fie cârcotaş de profesie sau martor din umbră.”

Într-un anume fel, noile media se împacă de minune cu firea noastră, iar autoarea nu se fereşte să spună răspicat acest lucru. Însă, în acelaşi timp, noile media ne împing și spre graniţe despre care, din prea multă resemnare balcanică, ne ferim până să şi amintim: new media permit crearea de comunităţi virtuale şi reţele sociale online, unde indivizi cu preocupări distincte, din spaţii geografice variate se întâlnesc, se informează, discută, dezbat. Acestea impun atât regândirea proceselor tradiţionale de comunicare cu cetăţeanul/consumatorul/clientul, cât şi găsirea unor modalităţi noi de agregare şi mobilizare. Web 2.0 a permis transformarea audienţei în public activ. Ascensiunea citizen journalism-ului este o bună dovadă, acesta schimbând încet dar sigur modelul clasic al comunicării de masă.

Purtată de-a lungul întregii noastre istorii ca un soi de neputinţă genetică, interacţiunea socială în cadrul unor reţele va fi pentru români, daca nu o nouă naştere, măcar echivalentul unui botez. Un botez care va avea loc online şi a cărui pregătire a început deja sub ochii noştri.
Şi, aşa cum ne-am fi aşteptat, din tot acest cadru social, politica nu avea cum să lipsească.

Respectând principiul „ţineţi prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape”, din ce în ce mai mulţi politicieni din întreaga lume aleg, de voie-de nevoie, să poarte războiul electoral şi cu arme virtuale. Eforturile făcute în mediul online presupun investiţii financiare şi umane minime. Şi deşi reţelele sociale agregate în Second Life sunt considerabil mai mici decât cele din MySpace şi FaceBook, ele sunt mai active online, şi, teoretic, şi offline. Autoarea consideră că evoluţia blogosferei politice româneşti s-a făcut, de voie-de nevoie, în ritm accelerat, arzându-se multe etape, „împinsă” de evenimentele din mediul offline. Anul 2006 a reprezentat copilăria idilică, iar prima jumătate a anului 2007, adolescenţa rebelă. Cea de-a doua parte a anului 2007 ar putea să ducă spre etapa de maturitate. Mai mult, Dorina Guţu speră că maturizarea blogosferei să aducă abordări comunicaţionale mai coerente şi mai echilibrate.

Plină de viaţă, scrisă cu nerv şi furnizând informaţii de ultimă oră, volumul New media este un experiment şi o carte-experiment deopotrivă. Un experiment pentru că încearcă să aducă în offline lumea noilor media. O carte-experiment pentru că, în sine, volumul nu este un „jurnal tipărit”, ci un „blog tipărit”.
Iar dacă unui experiment îi poţi scrie o prefaţă-experiment, cum poţi scrie prefaţa unui blog? Unei astfel de provocări am încercat să dau răspuns prin aceasta pre-însemnare.
Lectură plăcută!

Sorin Tudor

09 octombrie 2007

Surprizele toamnei in COMUNICARE / MEDIA

Jurnalism de ştiinţă
o perspectivă istorică

ARGUMENT:
De ce leii nu sunt atât de mari ca elefanţii?
Poate fulgerul să dea naştere vieţii?
Să ne încredem sau nu în prieteni?
Cum arăta Isus?
Chiar avem nevoie de matematică?
Se poate gândi cu cordul spinal?
Ar trebui permisă tehnologia genetică în sport?
Cât de mult contează atractivitatea în relaţiile cu cei din jur?
Are vreun rost dialogul între ştiinţă şi religie?
Ce este un continent?
Dar vitamina?
Este Pluto o planetă sau nu?
Razele ultraviolete atacă peştii?
Este durerea o boală?
Cine ar putea să răspundă mai bine la aceste întrebări decât specialiştii?! Au ei însă ei timp ori chef să iasă din laboratoare şi să ne lămurească?! Sunt puţini care fac acest pas şi ne comunică rezultatele cunoaşterii lor, fie prin intermediul cărţilor de popularizare ori graţie intervenţiilor în mass media, majoritatea din acestea la insistenţele ziariştilor.
Unii jurnalişti procedează astfel cu regularitate şi se încăpăţânează să abordeze subiecte din astronomie, fizică, biologie, genetică sau medicină, de exemplu. Preocupările de acest gen au o istorie şi aceasta este perspectiva asupra încercării care urmează.

AUTOR:
Cătălin Mosoia (1967) a absolvit Facultatea de Matematică, specializarea Matematică-Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti cu o lucrare în astronomie. A lucrat în sistemul de învăţământ gimnazial şi liceal unde a predat matematica, fizica şi astronomia. A lucrat în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, iar odată cu înfiinţarea primului post privat de radio cu acoperire naţională în FM, la departamentul ştiri de la Radio Europa FM unde din anul 2003 lucrează ca jurnalist de ştiinţă. Laureat la secţiunea radio al primei ediţii a Premiilor Jurnalismului de Ştiinţă din România (2003). Autor de lucrări prezentate în cadrul Comitetului Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (CRIFST) din cadrul Academiei Române.
Co-autor, împreună cu Dr. Magda Stavinschi, Institutul Astronomic al Academiei Române, al unor lucrări prezentate în ţară şi în străinătate - Is mass media beneficial or not for the information of the general public?, Liege, Belgia, 2005, Long-term Change in the Sun and its Effects in the Heliosphere and Planet Earth, Sinaia, 2006, 2nd International Symposium on Space Climate, http://www.issc2.ro/ -, Communicating Solar System as experienced on March 29 TSE, Berlin, Germania, 2006, Primul congres Europlanet, http://www.europlanet-eu.org/.
Expert consultant pentru proiectul “Elaborarea Strategiei nationale CDI pentru perioada 2007-2010 bazată pe elementele unei planificări strategice”, MEC – ANCS. Expediţii ştiinţifice (eclipse de Soare), moderator al diverselor evenimente pe teme ştiinţifice (Science and Technology Workshop, Bucharest, Romania, Youth Summit, http://www.youthsummit.ro/) sau interdisciplinare (ştiinţă-religie). Membru în diverse comisii de jurizare, trainer local pentru finaliştii FameLab organizată de British Council (Predeal, 2007). Membru în Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă. Colaborator la Gândul educaţional şi la revistele Ştiinţă şi tehnică şi Terra magazin.

(prezentare autor si Tritonic editorial)
PS Cand v-ati uitat ultima data, noaptea, pe cer, in cautarea stelelor ? Asta-i...

Incepe Frankfurt-ul !

În fiecare an la mjloc de octombrie toți profesioniștii industriei cărții din lume se adună la Frankfurt am Main. Negocieri, contracte, petreceri, licitatii...

Istoria târgurilor de carte în Germania se întinde pe 500 de ani.
Cel de la Frankfurt a fost cel mai important din lume pana in secolul al 17-lea, atunci cand a fost detronat de cel de la Leipzig
In 1949, într-o Germanie divizată, Frankfurter Buchmesse reincepe la Catedrala Sf. Paul și apoi se mută în noul Complex de expoziții din centrul metropolei.

În 2006 au participat 7.272 expozanți din 113 țări, pe o suprafață de 172.000 mp.
Din cei 286.621 vizitatori ai anului trecut, mai mult de 183.000 erau profesioniști ai industriei: scriitori, agenți, editori sau librari. Toți aceștia auparticipat la peste 2.700 de evenimente.
Curiozitate: pentru că aproximativ 1900 de expozanți vin din regiuni de limbă engleză este și cel mai mare târg anglofon.

În acest an, tîrgul de carte – considerat cel mai important al lumii ca valoare a contractelor incheiate – se va desfășura între 10 și 14 octombrie si are ca invitat de onoare Catalunia sub sloganul UNIC ȘI UNIVERSAL.
Anul viitor invitat de onoare va fi Turcia.
România participă cu un stand național. Cartile noastre, aparute din octombrie 2006 pana azi, sunt si ele acolo...

08 octombrie 2007

Sunt mandru...

Sunt mandru: cartea mea a reusit sa plece la tipar. L-am chinuit pe Mike cu redactarea (Timpii mei fugeau din prezent in trecut si invers... Ce sa-i faci, autor debutant?! Fara experienta.) si pe Ofelia cu tehnoredactarea. Marius a negociat un pret bun si Andreea una-doua lansari. Alexandra a inrosit coperta, ca sa-i dea un aer mai dramatic. Multumim http://www.bookblog.ro/ si http://www.ele.ro/.
Cotorul e subtire - 144 pagini, pretul 15 ron, dar cu reducere de 20% pe http://www.tritonic.ro/ si am aflat din surse sigure ca din 15 octombrie cele patru Crime vor avea un pret de pachet.
Adica: Zambet ucigas + Dansul mortii + Crima Zen + Filiera greceasca = 55 ron (comanda pe site, evident!) Stati cu ochii pe noi!
Asta-i...
PS Despre lansare vesti in cateva zile.

07 octombrie 2007

Un nou blog... politicos !

Cu voia sau... fara voia Domniilor voastre, incerc sa-mi spun si eu o parere.
In rol de
CETATEAN TURMENTAT
adica
http://politicos.weblog.ro/
Multumesc, Antonio si Zully. Multumesc, Weblog si Dream Team.
Va astept. Asta-i...